Wednesday, February 6, 2013

Haseki Hürrem Sultan



Atunci când auzim cuvântul <harem>, imaginatia ne poarta imediat catre tarâmuri exotice,  catre palate fabuloase, desprinse parca din "o mie si una de nopti", catre frumoase diafane, cu trupurile invaluite in valuri stravezii si cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lasând sa se vada doar ochii migdalati... Adevarul este insa mai putin romantic decât aceasta imagine languroasa, intrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au tesut cele mai mârsave intrigi si s-au comis cele mai groaznice crime. 
In limba turcaTopkapi inseamna "poarta cu tunuri", trimitere la faptul ca palatul era puternic fortificat, fiind inaltat pe o colina, intre Bosfor, Cornul de Aur si tarmul Marii Marmara.



Nu trebuie sa ne imaginam insa ca Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Initial, el adapostea intreaga curte otomana, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicati trup si suflet slujirii sultanului. Daca in aripa palatului numita "selamlik", barbatii aveau acces, caci aici sultanul isi primea oaspetii si se sfatuia cu ministrii sai, in harem nimeni, in afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea patrunde.  Cele mai apreciate odalisce proveneau din Caucaz si erau faimoasele sclave circaziene. Dar nici europencele nu erau de lepadat.
Roxolena, "Roksolana" Roxolana, Roxelane, Rossa, Ruzica
cunoscuta ca  Haseki Hürrem Sultan sau Hürrem "balsaq" Haseki Sultan
 în Tur Hürrem (din persană خرم‎ Khurram, "cea veselă" ), în Arabăكريمة‎ Karima, "cea nobilă". "Roxelana" sau "Roksolana" sunt mai degrabă porecle care fac referinţa la moştenirea sa ucrainiană (conform numelui comun "Ruslana"); 
"Roxolany" sau "Roxelany" erau numele date slavilor din est, cetăţeni din sec. all-XV-lea ai Ucrainei de astăzi. Ca urmare numele ei ar însemna "Cea din Ruthenia"
Roxolana Luczakowsky

Anastasia Lisowska (Hurrem) a fost rapita de Tatari in anul 1518 (dupa unii) - 1520 (dupa altii).
Născută în 1500 (după unii) sau 1505-1506 (după alţii) , a fost fiică de preot ucrainian ( ucraineană din Galiţia [ruteană], fiica unui preot ortodox. Tradiţia ucraineană îi atribuie numele de Anastasia Lisovska şi localitatea de naştere Rohatyn, aflată în posesia Poloniei la naşterea ei.)

A fost capturată de tătari pe timpul unui raid de jaf obişnuit şi dusă pentru început la Kaffa, în Crimea, apoi la Istanbul în anul 1518. Acolo a ajuns în haremul sultanului Soliman. A petrecut primii ani de şedere în captivitate citind şi cultivându-se enorm.Ucrainiencele captive vândute turcilor erau luate în haremuri şi trebuiau să se convertească. Istoricii otomani menţionează că Roxelana (Roxolana) a arătat un zel islamic deosebit .Ea chiar a construit o moschee în Istanbul. Ca o ironie, banii pentru moschee au fost adunati din taxele impuse pelerinilor creştini care vizitau locurile sfinte in Ierusalim. Taxele nu au fost impuse de Soliman sau Roxelana, ci existau mult înaintea lor.Doar incidental Soliman a impus taxe de acest gen (aplicate şi moscheelor) ori de câte ori era nevoie de bani mai mulţi.


Protejată de eunucul responsabil de harem şi de către mama sultanului, a fost prezentată sultanului. S-a străduit să-i câştige afecţiunea şi a devenit rapid favorita lui. 

Soliman s-a îndrăgostit nebunește de Hürrem Sultan. O numește Khourrem "Cea care râde" pentru firea ei veselă şi talentul de a spune povești. Legenda spune că în serai nu se râdea şi Roxelana a plătit pentru că a îndrăznit să râdă prin bătaia cu biciul. De atunci a jurat razbunare şi a facut-o din plin.


Roxelana se gasea în haremul sultanului înainte ca acesta să ajungă pe tron în 1520. 
O legendă spune că tânara Anastasyia a fost capturată chiar în ziua nunții sale. Evident, nu avea înfăţişarea fetelor obişnuite din harem; nu avea ochii mari şi negri , nu avea buze cărnoase şi nu era voluptoasă. "Giovane, ma non bella" (tânără , dar nu frumoasă) o descrie un ambasador veneţian în 1526. "Mică de statură şi destul de graţioasă". Cea mai mare bogaţie a Roxelanei era mintea ei. Avea talentul de a-l întreţine pe sultan cu felul său de a povesti , dându-i în acelaşi timp sfaturi. În 1533 ambasadorul venetial Navagero scria "Maiestatea sa sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult încât în tot imperiul otoman în nici o dinastie nu a existat femeie mai respectată ca ea.Se spune  despre ea că apare ca fiind modestă şi dragută şi că ştie natura unui lider adevărat." In 1554, când Hurrem avea deja 50 ani, un alt italian, Dominico Trevisano scrie din capitala otomana "Maiestatea sa , sultanul, este atât de îndragostit de ea căci se spune că refuză sa fie cu vreo alta femeie în afară de ea. Nici unul din predecesorii săi nu a facut aşa ceva, lucru neauzit la turci care au obiceiul de a avea nenumărate femei."



Câştigând titlul de „Hasseki”,(concubina favorita aleasa sa dea nastere printilor sultanului, a doua ca importanta in harem dupa sultana mama)  i-a dăruit un moştenitor în 1521, pe Mehmed, pe Mihrimah in anul 1522 , pe Abdullah in 1523.Abdullah moare aproape 2 ani mai târziu. Hurrem îl naşte pe Selim în anul 1524 ,apoi îl naşte pe Bayzed în 1526 şi se căsătoreşte cu Soliman , încalcând tradiţia, în anul 1530. 
 Hurrem îl naşte pe Jahangir în anul 1533 şi devine Sultana Mama în anul 1534. Mehmet moare la vârsta de 22 de ani , în anul 1543 , când Hurrem avea 37 de ani. Mustafa moare la vârsta de 38 de ani , când Hurrem avea 47 de ani Jahangir moare la vârsta de 20 de ani , când Hurrem avea 47 de ani.

Sub acoperirea convertirii la Islam a reuşit să se elibereze şi să se emancipeze faţă de sultan. O femeie liberă nu avea voie să aibă relaţii cu un bărbat în afara căsătoriei. Ea l-a refuzat pe Soliman timp de trei zile. In final acela a cedat şi a acceptat să facă din Roxelana singura soţie legitimă.
In 1541, un incendiu a distrus vechiul palat şi tot haremul a fost mutat din palatul vechi la Topkapî (Serglio) , unde ea s-a găsit în imediata apropiere de sultan (istoria spune că mutarea se face la cererea Roxelanei) şi astfel începe 'Sultanatul femeilor'. Hŭrrem avea o suita de peste 100 de persoane, 100 fiind numai servitoarele şi sclavele ei, deţinea o gardă de eunuci, croitor si furnizor de textile. Haremul era acum aproape de Curte (Divan), locul de guvernare. 
Roxelana's chamber in Topkapi Palace
Courtesy of the Republic of Turkey Ministry of Foreign Affairs 


Roxelana era consilierul de încredere al lui Soliman şi se pare că avea o mare influenţă în politica externă. Două scrisori ale sale către regele Poloniei, Sigismund al II-lea August, s-au păstrat. Pe timpul vieţii ei, Imperiul Otoman a păstrat relaţii pacifiste cu acel stat. Ambasadorii statelor europene i se adresau Roxelanei şi îi trimiteau cadouri. Unii istorici afirmă că ea a intervenit pe lângă soţul său pentru a controla traficul de sclavi al celor din Crimea privind ţara natală.

Pe lângă afacerile politice, Roxelana s-a ocupat şi de alte acţiuni, de la Mecca la Ierusalim, inspirându-se după modelul fundaţiilor caritabile create de Zubaida, soţia califului Harun ar Raşid. Printre primele ei fundaţii se află o moschee, două şcoli coranice, o fântână şi un spital pentru femei, alături de piaţa de sclave din Constantinopol.

Hurrem a înteles acum câteva sute de ani ceva ce se știe și azi foarte bine... 
Roxelana făcea totul cu patimă, inclusiv sex, ceea ce pentru cadânele din harem era ceva neobișnuit. 

Prima cadînă, Gulbehar era firavă şi ,desi ii fusese amantă cam 10-11 ani, nu reuşise să îl zăpăcească aşa pe sultan.In final, -"datorita" lui Hurrem - nu doar ca aceasta nu mai este cadana sultanului , ci este chiar exilată, deşi era mama primului născut, Mustafa. Prin intrigă, pentru ca Roxelana avea multi "aliaţi"- cei mai multi o ajutau pentru ca ea ii santaja- stia sa caute slabiciunile tuturor si le exploata (si in cazul Sultanului a dat roade) a creat o aura de tradator lui Mustafa, desi era un excelent conducator si iubit de ieniceri, astfel incat Soliman l-a ucis. 

Tot datorita ultimelor sale cuvinte, urmașul la tron nu a fost nici Baiazid (care a fost ucis de șahul persan, se pare la îndrumarea lui Soliman - sultanul credea că acesta nu era copilul său pentru că Roxelana îi spusese asta - deși nu era adevărat), unul din fii sai capabili, ci Selim cunoscut ca Bețivul- bea excesiv, nu era deloc inteligent și era extrem de sadic. De aici și declinul.

In vremea aceea cuvantul și deciziile Sultanului erau lege și destin - nimeni și nimic nu era mai presus de el. Roxelana a înteles asta și a  exploatat-o. Adică slabiciunea unui imperiu vine chiar din el însuși.


Mult timp s-a crezut ca Roxelana l-a vrăjit pe sultan prin incantații voodoo și poțiuni. În 1554 ambasadorul Austriei Busbek scria că a fost informat că există femei în capitală care îi duceau sultanei Hurrem oase de craniu de hienă care sunt considerate a fi un puternic afrodisiac. "Dar nici una din ele nu a acceptat sa îmi vânda mie oasele , spunând că sunt destinate exclusiv sultanei Hurrem care îl ține astfel atașat de dânsa pe sultan prin poțiuni de iubire și alte incantații magice." Se știa peste tot poporul că sultanul era atât de ascultator în fața soției sale și asta numai poțiunilor ei magice. Populația a crezut-o pe ea în spatele uciderii lui Ibrahim și a primului său nascut. 
Sultanul a permis soției să rămână cu el la curte pentru tot restul vieții ei. Ea a murit cu 8 ani inaintea sotului sau.
Suleyman the Magnificent'
La moartea sa, la 18 aprilie 1558, a fost înmormântată într-un mausoleu decorat cu faianţă de Iznik, reprezentând grădina Paradisului, ca omagiu al firii ei voioase şi surâzătoare. Mausoleul ei este alăturat celui al lui Soliman, o structură separată şi mai sobră .
Iznik tile

Mormantul  

Süleymaniye camii - Türbe di Roxellana)


Decoration in the tomb of Roxelana

Soliman şi-a îngropat soţia într-un mormânt splendid în moscheea pe care a construit-o şi care reprezintă un reper arhitectonic al Imperiului Otoman. Istoricul german Hammer scrie în Istoria sa a Imperiului Otoman publicată in 1834 : " În moscheea sa exista un mormant a Rusyncai (femeie slavă din Ucraina) care, datorită farmecului şi talentului ei , a reuşit să se ridice de la statutul de sclavă până la nivel de soţie regală. Când frumuseţea ei a pălit, ea a devenit cel mai apropiat prieten al sultanului, chiar singurul prieten şi a reuşit să îl controleze prin spiritul ei ascuţit şi ambiţie. Ea este responsabilă de moartea a doi viziri şi de filicid (facându-şi soţul să işi execute propriul copil). Această Rusynka şi-a condus soţul, un mare monarh otoman, la fel cum şi-a guvernat domeniile."

Probabil că frumuseţea femeilor ucrainiene era magnetică sau poate că personalitatea Roxolanei atât de puternică a exercitat o aşa mare influenţă asupra liderului otoman, dar în sec. al XVII-lea înca doi sultani (Suliman al II-lea şi Mehmed al IV-lea)  s-au căsătorit cu ucrainience. Una din ele, Hatidje Turhan Sultan, a fost mama sultanului Mehmed al IV-lea ; ea este amintită pentru construcţia moscheei Yeni Jami. Nici una din cele două femei nu au atins faima Roxolanei. Este foarte greu de a separa mitul de adevăr astazi , invenţiile de calomnii, ereziile de adevărurile istorice pentru a specifica ceea ce toţi încearcă; dacă a rămas o patrioată ucrainiana care a facut multe pentru a proteja pamânturile natale de invazia turcă şi pentru a ajuta creştinii de pe tarâmurile islamice ORI  dacă a fost doar o aventurieră care a folosit totul in avantajul propriu , manevrând totul pentru a se aduce pe sine şi fiii săi în poziţii de putere supremă SAU dacă totul nu a fost decât noroc. Probabil a fost un pic din toate acestea. Ceea ce rămâne este faptul că a fost iubită nespus de unul din marii conducători otomani care întins imperiul de la Bagdad pâna în Gibraltar.


A fost subiectul multor opere de artă , a inspirat Simfonia Nr.63 a lui Haydn, opere de balet , piese de teatru și mai multe romane,cele mai multe in ucrainiană, dar și în engleză, franceză și germană.


În 2007 musulmanii din orașul port ucrainian Mariupol au deschis o moschee să o onoreze pe Roxelana.



                               Statue of Roxelana in downtown Rohatyn



Haseki Hurrem Hammam (1557) (left) entrance to the male section (right) dome
Haseki Hurrem Hammam (1557) overall view


COPII :
Printul Mehmet - (1521–1543) 
al doilea fiu al lui Soliman, Moare în 1543 (cauza morții VARIOLA).  Idolul său a fost fratele mai mare, Mustafa.Se căsătorește cu Baharnaz Sultana și au un copil , singurul copil - Hümaşah. Prințul Mehmed moare de variolă doar la câteva luni după nașterea copilului.

Mehmet era fiul preferat al lui Suleyman Magnificul aşa că sultanul îi construieşte acestuia o moschee, operă remarcabilă a arhitectului Sinan, în 1543. Pentru că la vremea aceea Hagia Sofia era cea mai impunătoare clădire din vechiul Constantinopol, arhitectul se inspiră din arhitectura bisericii bizantine când creează prima sa mare operă. Cu toate asta, moscheea lui Sehzade (Mehmet) nu are nici pe departe proporţiile Sfintei Sofia iar interiorul e decorat discret în nuanţe de roşu şi galben.

Ca mai toate moscheile construite în perioada otomană,  care nu erau gândite să fie doar lăcaşuri de cult de sine stătătoare, şi Sehzade avea şcoli, biblioteci, cantine ori fântâni. Astăzi, una dintre aceste şcoli veche e restaurată şi transformată în restaurant.Cele două minarete ale moscheii sunt unice în Istanbul datorită ornamentelor gemene din exterior. În plus, dacă ajungi aici într-o vineri, aruncă un ochi în curtea din spate. O mulţime de femei vin să se roage la sfârşit de săptămână în faţa arborelui sacru.

 (21 March 1522 – 25 January 1578). 

Fiica care a călătorit alături de tatăl său în tot Imperiul pentru a inspecta
teritoriile și a cuceri teritorii noi. A fost cu tatăl ei în campania din Egipt călărind pe faimosul său cal pur arab numit Batal.


La vârsta de 17 ani , la 26 nov. 1539 , s-a căsătorit cu Damat Rustem Pasha (1505 - 1561) , mare vizir sub domnia lui Soliman I. Desi mariajul nu a fost unul fericit , Mihrimah este vazuta ca patroana a artelor si continua sa calatoreasca alaturi de tatal sau pana la moartea sotului. Isi incurajeaza tatal sa inceapa campania importiva statului Malta si promite sa construiasca 400 de galere pe cheltuiala sa. Ca și mama ei , a scris scrisori regelui Poloniei , Sigismund al II lea.
La moartea tatălui ei, ea îi împrumuta 50,000 de monezi de aur fratelui său Sultan Selim pentru a acoperi necesitațile imediate, aceasta ilustrând puterea politica pe care o deținea. 

                    Ea nu a fost doar prințesă, dar a avut și funcția de "Valide Sultan" (echivalentul "Reginei Mamă" ) pe timpul domniei fratelui său mai mic , Selim al II-lea (1566-1574). În Imperiul Otoman , deținătoarea funcției de Valide Sultan avea acces la o considerabilă resursă economică și de multe ori oferea fondurile
pentru cele mai mari proiecte arhitecturale. 

         Cele mai cunoscute creatii ale lui Mihrimah Sultan sunt complexele din jurul celor doua moschei din Istanbul , ambele îi poartă numele și au fost proiectate de arhitectul sef al tatalui ei (Mimar Sinan). 
(left) Mihrimah Camii at Edirne Kapi (1565); (right) Mihrimah Medrese


Moscheea Mihrimah de la Poarta Edirne, in zona zidului vestic al vechiului Istanbul a fost una din cele mai imaginative proiecte ale lui Sinan. El a utilizat un nou sistem de suporturi si spatii laterale pentru a creste aria destinata ferestrelor.Cea de-a doua moschee este Iskele si care reprezinta si astazi unul din cele mai cunoscute puncte de reper ale zonei Uskudar.

Moare la Istanbul in 25 ianuarie 1578. 

Exista un mit referitor la cele doua moschei. Se spune ca Mimar Sinan s-a indragostit de Mihrimah si a construit moscheea cea mica de la Edirnekapi fara aprobarea palatului , pe cont propriu, dedicata dragostei sale. Legenda mai spune ca pe 21 martie (cand ziua si noaptea sunt egale si cand se presupune ca este ziua de nastere a sultanei Mihrimah considerand numele sau), la apus, daca te uiti cu atentie la ambele moschei, se observa ca soarele apune exact in spatele minaretului moscheei din Edirnekapi , iar luna rasare intre cele 2 minarete ale moscheei din 
Üsküdar


The Mihrimah Sultan Mosque was designed by Mimar Sinan ("Sinan the Architect") for the favorite daughter of Suleiman the Magnificent, PrincessMihrimah. Its building took place from 1562 to 1565 The complex has been severely damaged by earthquakes several times (including 1719, 1766, 1814 and 1894), and although efforts were made to restore the mosque, its attendant buildings received less attention. The dome was further damaged during 1999 İzmit earthquake, and required restoration, along with the upper half of the minaret.



Şehzade Abdullah (1523-1524)

Selim II (28 May 1524 – 12 December/15 December 1574
Cunoscut ca "Selim Betivul" sau "Selim cel Blond"

                          Selim al II-lea: un chefliu pe tronul Înaltei Porţi





Se casatoreste in 1545 cu Nurbanu Sultan, la origine - dupa unele surse  (citeste mai jos detalii din sursele italiene) -  numita Rachela Nasi (mama lui Murad al III-lea si mai tarziu , Sultana Mama care a activat ca si co-regent cu sultanul in perioada "Sultanatului Femeilor"). A fost primul sultan care a fost dispus sa isi abandoneze puterea in mana ministeriatelor si care nu a aratat vreun interes militar, dedandu-se orgiilor si placerilor.   
Marele sau vizir , Mehmed Sokollu, un sarb din Bosnia-Hertegovina de astazi, detinea controlul statului si al afacerilor. ;a 2 ani dupa suirea pe tron, vizirul a reusit un tratat onorabil in 1568 cu imparatul Habsburgic si Roman, Maximilian al II-lea, imparatul  se obliga sa plateasca anual "Cadoul" de 30.000 ducati si oferea Imperiului Otoman autoritatea in Moldova si Valahia.

Selim nu a avut acelasi noroc cu Rusia , prima intalnire cu viitorul sau rival nordic prevestea dezastrul. Desi a avt succes in Yemen si a cucerit Ciprul , flota a fost infranta in Spania si Italia si astfel , Mediterana a fost eliberara de corsari (de obicei angajatii sultanului).
Selim a reprezentat inceputul decaderii . El a murit in palatul Topkapi .




Norocul lui Selim se numea Roxelana, ambiţioasa şi puternica sa mamă. Intrigantă şi conştientă de atracţia pe care o exercita asupra Magnificului, această adevărată Lady Macbeth a Levantului reuşeşte să-i sădească în suflet sultanului gândul că cei doi fii ai săi, Baiazid şi Mustafa, ar fi uneltit să-i ia tronul şi să-l ucidă. Faptul era cât se poate de neadevărat, cei doi fii respectându-şi foarte mult părintele. Însă Soliman a muşcat din plin momeala otrăvită aruncată de soţia sa favorită. Fără să ordone măcar o anchetă, ca să verfice gravele acuzaţii aruncate de Roxelana la adresa fiilor săi, cade pradă unui acces de furie şi ordonă execuţia celor doi nevinovaţi.

Între sticle şi cadâne
Istoria l-a reţinut ca atare. Selim al II-lea a fost numit în consecinţă Selim cel Beţiv, Selim Blondul, ba chiar era trecut într-unele cronici sub eticheta de Selim Carafă (Sarhoş Selim).
După ce s-a instalat pe tronul suprem din somptuosul palat Topkapi din Istanbul, Selim nu s-a mai temut să-şi ascundă atracţia faţă de băuturi şi orgii. În fiecare săptămână, sultanul chefliu organiza petrceri monstruoase, care culminau în excese sexuale şi bahice care-i îngrozeau pe muftii şi pe ceilalţi reprezentaţi ai clerului musulman.


În faţa obiecţiilor timide ridicate de aceştia faţă de consumul de vin, aspru sancţionat în Coran, Selim le replica rânjind, pe jumătate treaz: "Nu spune Profetul că vinul este sângele diavolului? Ei bine, eu vreau să-i beau tot sângele duşmanului..."

În faţa unei asemenea replici, muftii şi imamii se retrăgeau cu capetele plecate, rugându-se lui Allah să-i dea sultanului gândul cel bun al lepădării de alcool. Dar se pare că Allah nu voia să le îndeplinească rugile...
Selim trăia viaţa ca nimeni altul. A schimbat de urgenţă sala tronului cu haremul, unde se deda exceselor sexuale în fiecare zi, orbit de nurii frumoaselor cadîne venite tocmai din Cerchezia, cadâne devenite între timp femeile sale favorite. Uitase de mult de căsătoria sa cu nobila veneţiană Cecilia Venier-Baffo, devenită Nurbanu Sultan după trecerea la Islam. Femeie ambiţioasă, veneţiana nu s-a sinchisit nici ea prea mult de obsesiile sexuale ale lui Selim şi si-a văzut de planurile sale, devenind prima Valide Sultan din istorie, şi a condus ulterior Imperiul alături de fiul ei, Murad al III-lea, în cadrul unei entităţi politice unice de mai târziu, rămasă în istorie sub numele de Sultanatul Femeilor.
Selim II ascends to the throne 


Selim îşi vedea în continuare de propriile vicii, nefiind conştient de însemnătatea funcţiei sale, cum nu era realiza nici puterea absolută de care dispunea.
Prin urmare, abandonează interesele politice şi militare ale Înaltei Porţi în mâinile vizirilor săi, iar cel mai puternic şi influent dintre aceştia s-a dovedit a fi Marele Vizir Mohammed Sukuli, un fost ienicer, sârb de origine şi turcit imediat după recrutare. La doi ani de când Selim era pe tron, Mohammed Sukuli (sau Mehmet Sokollu în unele surse) era deja adevăratul conducător al Imperiului Otoman. Tot Sukuli a fost cel care a reuşit să încheie un tratat avantajos pentru turci cu Împăratul Maximilian al II-lea de Habsburg, în urma căruia habsburgii s-au angajat să plătească turcilor un "cadou" anual de 30.000 ducaţi, alături de garantarea autorităţii turcilor în principatele Moldovei şi Valahiei (!)

Selim habar nu avea. Singurele lucruri care-i stârneau interesul erau prezentarea unui vin dintr-un soi pe care încă nu-l gustase sau a unei noi achiziţii senzuale pentru haremul său. Beat aproape non-stop, Selim începuse să cadă tot mai des pradă unor accese de furie, în care poruncea execuţii pentru vini închipuite. În puţinele clipe când nu era beat sau mahmur, sultanul era cuprins de regrete. Milos din fire, ordona înfăptuirea de opere caritabile, sprijinea poeţii şi artişti, copleşea cu bani văduvele şi copiii. Cuprins apoi de un avânt religios, a construit numeroase şcoli coranice şi moschei fabuloase care pot fi admirate şi astăzi în Istanbul şi Edirne.


Mehmet Sokollu: adevăratul conducător al imperiului


Conştient atât de firea sultanului, cât şi de responsabilitatea sa ca adevărat conducător al otomanilor, Marele Vizir Mehment Sokollu a întreprins o serie de campanii militare împotriva persanilor şi arabilor. Talentul său de strateg i-a adus victorii importante în expediţiile războinice din Hejaz şi Yemen, ducând în cele din urmă la consolidarea graniţelor de sud şi de est ale Imperiului Otoman.

În schimb, norocul l-a părăsit în confruntările cu ruşii. Vizirul plănuia construirea unui canal care să unească Volga cu Donul. Doar că acolo erau teritoriile tradiţionale ale temutelor comunităţi de cazaci, oameni duri şi aspri, care urau instinctiv orice ţinea de Islam.
În anul 1569, mai multe ordii de ieniceri şi spahii au fost trimise să asedieze cetatea Astrahanului, punct strategic care trebuia cucerit înainte să se înceapă lucrările la canal. Între timp, flota otomană asedia de pe mare Azovul. Asediul Astrahanului s-a dovedit a fi lipsit de noroc, iar o forţă de circa 15.000 cazaci i-au măcelărit atât pe muncitorii care trudeau la canal, cât şi pe tătarii trimişi să-i protejeze. Cum un ghinion nu vine niciodată singur, flota otomană a fost scufundată de o furtună violentă. Turcii au fost în cele din urmă obligaţi să cadă la pace cu ruşii, conduşi pe atunci de celebrul ţar Ivan cel Groaznic.
Marele Vizir a condus, de asemenea, expediţii împotriva austriecilor, iar sub conducerea sa, ordiile otomane au cucerit Tunisul.
Tot el a restabilit ordinea şi autoritatea Istanbulului în îndepărtata provincie a Yemenului.Fostul ienicer sârb a atacat şi Insula Cipru, avanpost îndelung râvnit de otomani. Din nefericire pentru turci, atacul asupra Ciprului a marcat finalul expansiunii geografice şi militare a Imperiului Otoman. Ciprul era controlat de Republica Veneţiană încă din anul 1489. Înţelept, Sokollu s-a opus iniţial războiului cu veneţienii, deoarece această republică maritimă avea deja un tratat semnat cu otomanii. Beat şi furios, Selim nu l-a luat în seamă şi a semnat un tratat alt oficial, declarând că cel vechi nu ar mai fi fost în vigoare şi, în consecinţă, Cipru devenea teritoriu otoman.

Supărat peste măsură de căderea Ciprului în mâinile turcilor, Papa Pius al V-lea convoacă toţi liderii europeni la formarea unei noi Ligi Sfinte care să lupte împotriva expansiunii Înaltei Porţi. Bătălia finală s-a dat pe mare şi a rămas în istorie sub numele de Bătălia de la Lepanto. Flota creştină condusă de Juan de Austria va zdrobi flota turcilor pe data de 7 octombrie 1571şi va elibera Tunisul.Turbat de furie, Selim a postit trei zile, după care a ordonat uciderea tuturor spaniolilor şi veneţienilor întâlniţi în interiorul graniţelor imperiului său. Evident, ordinul a fost anulat tot de înţeleptul Sukullu, fără ca sultanul să afle vreodată...

Bătălia de la Lepanto a fost unul dintre punctele de cotitură ale istoriei universale. Turcii au făcut un efort financiar fără precedent în încercarea de a reconstrui flota de război într-un interval de circa şase luni, după care otomanii au recucerit Tunisul de la spanioli.


Beat mort şi... mort de beat!


Mulţi istorici văd în reconstruirea forţată a flotei otomane, într-o perioadă de timp atât de scurtă (peste 150 nave de război în doar câteva luni) un sacrificiu care a declanşat declinul încet, dar sigur, al turcilor. Evident, beţia lui Selim a avut şi ea un rol important. În loc să-i sprijine pe maurii care se revoltaseră în Granada, sultanul cu mintea înceţoşată de aburii alcoolului a preferat să pornească falimentara campanie împotriva Ciprului.

Pentru Selim al II-lea se apropia momentul ieşirii sale de pe scena istoriei. Moment care nu putea să-l surprindă altfel decât beat...




La doar câteva luni de la recucerierea Tunisului, pe data de 12 (sau 15, istoricii nu s-au pus de acord) decembrie 1574, Selim a avut proasta idee a organizării unei orgii în băile sale. Beat bine, s-a ridicat la un moment dat în căutarea unei sticle pline şi a alunecat pe marmura udă. În cădere s-a lovit la cap, şocul fiind atât de puternic încât traumatismul cranian l-a ucis pe loc.

Mulţi exegeţi şi istorici îl consideră pe tatăl său drept figura emblematică de la zenitul expansiunii otomane. Cunoscut şi apreciat pentru toleranţa sa religioasă şi grija pentru aplicarea corectă a justiţiei, lui Soliman Magnificul i se mai spune şi Legiuitorul. În contrast frapant, Selim a rămas Beţivul...

Mai mult decât atât, ceilalţi sultani care i-au succedat la tron lui Selim i-au urmat acestuia exemplul (evident,nu la o scală atât de mare), în loc să fie inspiraţi de ilustrul său părinte, Soliman.
În loc să se concentreze pe conducerea unui imperiu atât de mare, să se asigure că acesta este cârmuit în mod competent de paşalele din provincii, următorii sultani s-au complăcut în existenţe de huzur şi desfrâu nelimitat. Prin încălcarea tratatelor, Selim a cimentat în mentalitatea liderilor europeni de atunci ideea că turcii nu sunt demni de încredere. În consecinţă, puţine capete încoronate au mai urmat exemplul Împăratului Maximilian, care a dezvoltat relaţii diplomatice cu Înalta Poartă.
Moştenirea lui Selim l-a urmat pe acesta şi după moartea sa.


Nurbanu Sultan, Italian Empress of Turkey

(sotia lui Selim II)


Cea care va deveni o figura proeminenta in imperiul Otoman s-a nascut  Cecelia Venier-Baffo, probabil prin 1525, in insula Paros , astazi parte a Greciei . dar in acea vreme parte a Republicii Venetiei. Unele surse se refera la ea ca fiind "Olivia" , altele "Rachel" , dar se pare ca era fiica naturala  a unui nobil local Nicolo Venier si a Violantei Baffo. Asta o face nepoata Serenitatii Sale Sebastiano Venier, Doge de Venetia. Cel care , inainte de a fi ales, a comandat flotei venetiene istorica batalie de la Lepanto. Se stie putin despre anii tineretei Ceceliei Venier-Baffo, dar cand avea 12 ani au loc evenimente care ii schimba viata cu totul.In 1537 insula Paros este cucerita de turcii otomani si Cecelia, impreuna cu alti crestini, este capturata pentru piata de sclavi. Dar cum era o fata draguta, a luat ochii celor mai importanti cumparatori si a fost luata la palat pentru a fi parte a haremului sultanului Selim al II-lea la Constantinopol. A fost convertita la Islam si i s-a dat numele de “Afife Nur-Banu”. Exista si alte povesti referitoare la originile ei, dar aceasta este cea mai comuna.

Printului Selim II i-a placut tanara fata si in curand a decis ca ea sa fie cea care sa devina mama copiilor lui, ceea ce ii oferea un alt statut decat restul concubinelor. Ea i-a nascut 4 copii de-a lungul timpului ; 3 fete si un print si mostenitor; printul MURAD (4 July 1546 – 15/16 January 1595, cel care va deveni sultanul Murad III și va domni de la 1574 până la moartea sa)Nurbanu a devenit "Prima Doamna' a haremului printilor si a fost promovata ca lider al haremului imperial atunci cand printul a urcat pe tron ca Selim al II-lea si a devenit Mare Sultan, Comandant si Succesor al profetului Domnului Universului in 1566. Asta a facut din fiul sau , printul Murad al III-lea, mostenitor al tronului si adauga la prestigiul lui Nurbanu titlul de viitoare sultana mama.

            Desigur, Selim al II-lea si-a luat numeroase alte concubine, dar Nurbanu Sultan a ramas mereu favorita sa si pentru corpul sau, dar si pentru mintea sa sclipitoare.Desi nu se obisnuia in acea vreme, Selim ii cerea sfatul adesea respectand puterea ei de judecata. Ea s-a dovedit a fi o sotie devotata si o mama loiala asa cum aveau sa dovedeasca evenimentele viitoare. In acea vreme, imperiul otoman era pe departe a fi stabil si dezastrele la nivel inalt erau obisnuite.Fratii se omorau intre ei pentru mostenire. Nu era un fapt neobisnuit ca fratii sa masacreze intreaga familie pentru a schimba destinul. Nurbanu Sultan a fost foarte sigura pe ea cand a venit vremea succesiunii fiului sau si nimeni nu s-a putut opune acestui fapt. 

         Printul Murad a fost trimis sa guverneze Manisa pe coasta Marii Egee si moartea sultanului l-a gasit acolo in 1574. Era momentul perfect de a prelua puterea ; sultanul murise si fiul sau era departede capitala. Nurbanu stia asta si a luat masuri imediate. Securitatea in harem a devenit foarte stricta si nimeni nu a stiut ca sultanul a decedat. Ea a ascuns corpul sotului ei intr-o cutie de gheata si a trimis mesageri la Manisa sa ii ceara fiului ei sa revina la Constantinopol imediat.In tot acest timp nimeni nu a stiut ca sultanul nu mai era in viata. Faptul a devenit public doar 12 zile mai tarziu cand Murad a ajuns in capitala si Nurbanu a scos corpul sotului din ascunzatoare. Fiul ei a devenit Sultan Murad al III - lea si Nurbanu a devenit VALIDE (Sultana mama), cea mai mare pozitie pe care o femeie o putea avea in Imperiul Otoman. 


A devenit o figura legendara prin influenta sa in vremea aceea, influenta asa de mare incat timpul a fost numit "Sultanatul femeilor'.  Conform unor surse (cele mai multe italiene / venetiene) , Nurbanu a condus efectiv guvernul impreuna cu Marele Vizir Sokollu Mehmet Pasha. Pentru ca femeile din casa imperiala aveam putere de miscare limmitata in palat, ea depindea mai mult de prietena sa de demult , Esther Handali,bijutiera, care ducea si aducea mesajele in numele ei. Acestea doua erau asa apropiate incat au inceput sa se nasca zvonuri referitor la natura relatiilor lor.



Tot din surse venetiene se spune ca Nurbanu nu si-a uitat niciodata originea venetiana. Timp de 9 ani cat a fost regenta a Imperiului Otoman, politica sa externa a fost pro-Republica Venetiana si Republica Genoveza, prima competitoare a Venetiei, a devenit inamic de stat si pentru ea. Ea a corespondat cu Catherine de’ Medici,  regina Frantei si cauta mereu aliati impotriva Imperiului Habsurgic cu centrul la Viena si Ungaria si care reprezenta prima amenintare pentru Imperiul Otoman , dar si o opreliste pentru cucerirea de noi teritorii in Europa. Nurbanu Sultan este deasemenea cunoscuta si pentru actiunile sale de caritate, pentru patronajul proiectelor de cladiri, in special complexe maginifice ce includeau si moschei, madrassah si bai . A murit in palatul sau din Constantinopol la 7 decembrie 1583 din cauze naturale (desi unele surse venetiene sustin ca ar fi fost otravita de un asasin genovez).

       Din nefericire, Imperiul Otoman era in declin la moartea lui Nurbanu. Considerand corespondenta mamei sale cu regina Frantei , unul din lucrurile pentru care sultanul Murad al -III-lea a ramas in amintire este  corespondenta sa personala cu regina Elisabeta I a Angliei, comentand faptul ca protestantii si musulmanii au multe in comun si ar trebui sa se uneasca importiva catolicismului, lucru pe care Elisabeta l-a luat foarte serios in consedaratie in timpul razboiului cu Spania Habsburgica. Ambele tari au bebneficiat de comertul cu plumb catre Imperiul Otoman care isi extindea arsenalul.



Şehzade Beyazıt (1525–1561)

Baiazid a guvernat Anatolia (partea asiatică a Turciei moderne) , fiind numit guvernator. In 1553 este desemnat sa guverneze Edirne (Turcia europeana) pe perioada campaniei tatalui sau Suleyman Magnificul în Nakhchivan (Azerbaidjan). Tot atunci a fost nominat să controleze Rumeli (teritoriile europene ale imperiului) în absența tatălui său. In timpul campaniei, fratele său mai mare - Mustafa - este executat. Veste execuției a cauzat proteste în toate ținuturile imperiului și parte din Rumeli s-a revoltat împotriva lui Suleyman. Deși rebeliunea a fost condusă de un vizir, Suleyman l-a bănuit pe Baiazid că a luat măsuri împotriva rebelilor f. târziu.
Suleyman a avut 5 fii. Cel de-al doile si favoritul sau , Mehmed, a murit un deceniu înainte. După execuția lui Mustafa și moartea lui Jihangir (cel mai mic frate care era bolnav), numai 2 prinți mai rămăsesera potentiali mostenitori ai tronului ; Baiazid și Selim (viitorul Selim al-II-lea). În Imperiul Otoman , toate printesele (Sehzade) trebuiau să devină guvernatori provinciali în Anatolia ca parte din educația lor. Selim a fost guvernator în Manisa și Baiazid în Kutahya. Două orașe la distanță egală de Istanbul. Suleyman avea peste 60 ani și competiția dintre cei doi fii ai sai era evidentă. Ii cearta pe amandoi si decide să le schimbe indatoririle. Selim este trimis in Konya și Baiazid în Amasya , din nou două destinații echidistante.
Selim se muta in Konya, dar , spre marea uimire a tatalui sau , Baiazid se supune doar dupa multa ezitare. Infuriat, Suleyman
il acuza pe Baiazid ca a devenit rebel si isi arata suportul pentru Selim importiva fratelui neascultator. Selim in colaborare cu Sokollu Mehmed Pasha (viitor mare vizir) isi infrange fratele langa Konya in 1559.

Baiazid se intoarce in Amasya si reuseste sa scape refugiindu-se in Persia impreuna cu fiii sai si o mica armata. Desi Sahul Tahmasp Intaiul il primeste pe Baiazid, mai tarziu il prinde si il baga in inchisoare la cererea lui Suleyman. Suleyman si Selim trimit mesageri pentru a-l convinge pe sah sa il execute pe Baiazid. Ls 25 sept 1561 , Baiazid este executat in Persia de catre un calau otoman.


Şehzade Cihangir (1531–1553)

Printul Cihangir a suferit de cocoasa congenitala si alte boli fizice. Dupa cei mai multi , a murit de durere cand fratele sau mai mare (Mustafa) a fost executat. Aspectul sau fizic l-a oprit din drumul catre tron, de aceea nu exista motiv pentru el de a-si uri fratii. Suleyman a cerut sa fie ridicata o moschee in cinstea lui ; s-a ridicat o moschee mica la periferie (un deal care  da spre Bosfor) ; moscheea originala a fost proiectata de arhitectul Sinan,dar in prezent cladirea este moderna. Astazi CIHANGIR denumeste cartierul din apropierea moscheei si este cunoscuta mai ales din descrierile lui Orhan Pamuk in romanele sale (castigator al Premiului Nobel pt literatura in 2006). Nu departe de Moscheea Cihangir Camii , dar chiar pe malul Bosforului , Suleyman a cerut cladirea unei alte Moschei pentru Mehmed , un "Kadiasker" (Kadi = sef , asker = soldat). Cladirea se numeste Molla Celebi Camii (Molla = mullah sau Kadi de inalt grad ; Celebi = print si titlu generic de respect). Astazi moscheea sufera din cauza traficului din zona. 


(left) Molla Celebi Camii (1562); (right) Cihangir Camii (1890)


Giulia Gonzaga (1513 - 1566)

(italianca de vita nobila din Renastere) 

Giulia s-a născut in Guzzuolo (langa Mantua) in 1512 sau 1513. In 1526 , la vârsta de 13-14 ani este căsătorită cu contele Vespasiano Colonna (1480-1528), conte de Fondi și duce de Traetto (Minturno de astăzi), un văduv în vârstă de 40 ani , infirm și bolnăvicios. La 3 ani de la căsătorie, soțul său moare și Giulia transformă palatul într-un loc cultural și atrage atenția contemporanilor. În plus frumusețea sa este un punct de atracție, deși ea refuză să se recăsătorească.

În noaptea de 8-9 august 1534 orașul Fondi este atacat de corsarul Barbarossa (Hayreddin Barbarossa sau Barbarossa Hayreddin Pasha , amiral al flotei Otomane, născut în insula Lesbos - decedat la Constantinopol) care o caută spre a o rapi. Marele Vizir Ibrahim Pasha i-a ordonat lui Barbarossa să o răpească și avea în plan ca să o aducă în haremul sultanului pentru a o înlătura cu forța pe Roxelana, soția sultanului. Dar Giulia scapă fiind avertizată la timp și Barbarossa, de furie, masacrează populația orașului Fondi si Sperlonga. Ea insă fuge noaptea însotită de un singur cavaler. Cavaler pe care îl ucide mai târziu pentru că în noaptea fugii era imbracată doar în cămașa de noapte și acesta văzuse prea mult. Cel mai probabil a căutat refugiu in Castello Campomidele , la 4 mile distanță, o zonă de pădurea deasă și puternic fortificată. Barbarossa a masacrat călugarițele din faimoasa  Mânăstire Benedectină pentru că nu a găsit-o acolo pe Giulia -unde crezuse că se refugiase.


              Muzio Giustinopolitano a scris un poem numit "Nimfa fugitiva" în care a descris temeriel și emoțiile trezite de acea înfricoșătoare noapte .

Raidurile corsarilor erau teroarea coastei sudice a Italiei , dar nu fuseseră niciodată atât de sălbatice și de vaste cum a fost în acea noapte. Întreaga Italie a fost cuprinsă de mânie aprinsă și poporul din Napoli singur, a făcut o donație de 250.000 de galbeni pentru împăratul Carol, exclusiv pentru a scăpa țara de necredincioși pentru a le distruge puterea pentru totdeauna. Cardinalul Ippolito a făcut totul din devotament și cu generozitatea domnească a incercat sa micșoreze mizeria nefericiților locuitori din Fondi : a consolidat fortificatiile, a pus gardieni demni de încredere numiți separat la fiecare post de importanță majoră și a luat noi măsuri pentru siguranța publică. Abia dupa aceea i-a dat înapoi cheile orașului Giuliei.

La varsta de 22 ani , Giulia iși schimbă reședința din Fondi într-o manastire in Napoli in 1535 și acolo îl intâlnește pe Juan de Valdes în 1536 (faimos scriitor spaniol pe teme religioase și anti papale). Această intâlnire a adus-o in atenția Inchizitiei. Moare la vârsta de 53 ani în 1566. Din cauza corespondenței purtată cu ea, umanistul italian și favorit papal Pietro Carnesecchi a fost ars pe rug ca eretic.


              A fost considerata a fi "A doua Elena din Troia" pentru frumusețea ei care a cucerit nu doar Europa, dar și Asia.
               A avut o contribuție importantă în reforma ideilor intelectuale ale femeilor de elită, clerului și laicilor din Peninsula Italiană și dincolo de ea in sec. al XVI-lea.

               A fost pictată de pictori renascentiști celebri si a fost curtată de doi dintre membrii celebrii ai familie nu mai puțin celebră DE' Medici. Titzian l-a pictat pe Ippolito de Medici purtând un blazon cu o bijuterie prinsă în pălăria sa de cardinal , totul în cinstea ei.

              Razboiul dintre ea si Isabella (1513-1570) , fiica sotului său pentru care Giulia a devenit gardian parental ,conform testamentului lui Vespasiano Colonna , a rămas celebru. In 1531 Isabella se căsătorește cu fratele Giuliei.
Isabella îi este acum nu doar fiică vitregă, dar și cumnată.Cazul juridic devine celebru in vremea aceea și este rezolvat în 1540 în favoarea Giuliei. Miza era moștenirea familiei DE' MEDICI.

Giulia devine pe rand ; gardian parental al fiului fratelui ei (ucis in luptă) și al Isabellei , are grijș de întreaga familie, servitori și oricine ajungea să îi ceară ajutorul.În 1535 vărul său îi cere să devină reprezentanta clanului SFORZA la celebrarea împaratului in orasul Napoli. Pe timpul staționării sale în oras, Giulia îl intâlnește iar pe Juan de Valdes care îi fusese oaspete în orașul Fondi în septembrie al aceluiași an. Valdes era reprezentant al mișcarii ERASMUS in țara sa, Spania și devenise suspect Inchiziției , de aceea se refugiază la Roma.
Giulia se mută la Napoli în 1536 și iși stabilește rezidența în mânăstirea atașată bisericii S.Francesco delle Monache.
Cunoscătoare a mai multe limbi , ea traduce dialogurile lor in italiană și spaniolă.


Hatice Sultan    (1496 - 1538)

Prințesă a Imperiului Otoman , 
fiica lui Selim I și a Ayşei Hafsa Sultan
 și consoartă a Marelui Vizir (Pargali Ibrahim Pasha 
(1494–1536). Sora sultanului Soliman Magnificul


(currently main building of Turkish and Islamic Arts Museum, IstanbulTurkey)




Ayşe Hafsa Sultan  (1479 – 1534)

      SULTANA MAMA

Ayşe Hafsa Sultan, sau pe scurt, Hafsa Sultan (Ottoman Turkishعایشه حفصه سلطان), uneori descrisa ca  "A'ishā Hâfize Sultana" , a fost prima Valide Sultan (Sultana mamă) a Imperiului Otoman, soția lui Selim I și mama lui Soliman Magnificul. Pe perioada întronării fiului său din 1520 și până la data morții sale în 1534, ea a fost una din cele mai influente persoane din Imperiu,acționând ca și co-regent de facto împreună cu fiul ei pe o perioadă de 14 ani, fiind întrecută doar de suveran. Faptul acesta a fost remarcat și de ambasadorii europeni de la Curtea Otomană.
Bust of Ayşe Hafsa Sultan in Manisa, Turkey

Intre 1513 - 1520 a avut reședința în vestul Turciei , la Manisa , împreună cu fiul său și au administrat regiunile din imprejurimi, orașul fiind reședința tradițională a prinților "de coroană" (shahzade) pentru a învăța regulile conducerii imperiului până la preluarea puterii. Ayşe Hafsa Sultana este inițiatoarea "Festivalului Mesir" , o tradiție locală care se continuă și astăzi. A construit și un mare complex care includea o moschee, o școală primară , un colegiu și un azil.
Este cunoscută ca fiind "prima soție imperială" căreia i se spunea "Sultana" (in turca "Valide Sultana" care literal înseamnă "regina mamă", dar în contextul regulilor otomane). 



Dupa nașterea fiului său , Soliman Magnificul (născut la Trabzon pe 6 noiembrie 1494), ea a mai avut 3 fiice împreuna cu Selim I ; Hatice , Beyhan si Fatma Sah.

Ayşe Hafsa Sultan a murit în martie 1534 și a fost ingropată lângă soțul său în mausoleumul din spatele zidului Quiblah al moscheei Yavuz Selim, în Fatih , Istanbul. Mausoleumul a fost distrus aproape în întregime de cutremurul din 1884 si  reconstrucția sa a început în anii 1900, dar lăsat neterminat. Mormantul ei este astăzi mult mai simplu decât cel construit inițial.
16th century hospice (Dar al-Shifa, Darüşşifa) and mental hospital (bimaristan) built in Manisa, Turkey, by Ayşe Hafsa Sultan


Isabella d'Este  (18 Mai 1474–13 Februarie 1539)


Isabella d'Este
Marchesa of Mantua

Portrait of Isabella d'Este in her sixties, byTitian. Originally, Titian painted a more aged Isabella, but she was so displeased with it that she made him repaint it so that she appeared forty years younger
Spouse(s)Francesco II Gonzaga, Marquess of Mantua
Issue
Eleonor Gonzaga, Duchess of Urbino
Margherita Gonzaga
Federico II, Duke of Mantua
Livia Gonzaga
Ippolita Gonzaga
Ercole Gonzaga
Ferrante Gonzaga
Paola Gonzaga
Noble familyHouse of Este
FatherErcole I d'Este
MotherLeonora of Naples
Born18 May 1474
FerraraItaly
Died13 February 1539 (aged 64)
Mantua, Italy
  Marchiza de Mantua și una din femeile de vază ale Renașterii italiene ca figură culturală și politică.
A fost patroana artelor, lider al modei vremii. Inovațiile sale vestimentare au fost copiate de femei pe tot teritoriul Italiei și la Curtea franceză. Poetul Ariosto o laudă ca fiind ”liberală și nobil generoasă” ,în timp ce autorul Matteo Bandello o descrie ca având ”supremație în rândul femeilor” .  Diplomatul Niccolò da Correggio a mers și mai departe pentru a o proslăvi ca fiind ”Prima Doamnă a Lumii”.
A servit ca Regentă de Mantua în absența soțului ei , Francesco II Gonzaga, Marchiz de Mantua și pe perioada cât fiu lor, Federiko, Du7
ce de Mantua, a fost minor. În 1500 l-a întâlnit la Milano pe regele Louis XII al Franței într-o misiune diplomatică pentru a-l convinge să NU trimită trupe împortiva Mantuai. 
A fost și o scriitoare prolifică de scrisori și a ținut legătura pe tot timpul vieții cu cumnata ei, Elisabetta Gonzaga. O altă cumnatp a ei a fost Lucretia Borgia, cea cre mai târziu devine amanta soțului Isabellei.
Isabella a crescut într-o familie culturală în MANTUA. A primit o educație aleasă, a întâlnit numeroși umaniști și artiști faimoși.
Viața ei este deosebit de domentată datorită corespondenței vaste dintre Isabella și familia și prietenii ei.



S-a născut într-o joi, la 19 mai 1474 la ora 9 seara în Ferrara , din 

Ercole I d'Este (duce de Ferrera) și Leonora a Napolelui. Leonora era fiica lui Ferdinand I de Aragon, rege la Napoli și a Isabellei de Taranto. Un an mai târziu , la 29 iunie 1475 se naște sora Beatrice d'Este și în 1476 și 1477 se nasc doi frați (Alfonso și Ippolito). În 1479 și 1480 se mai nasc doi frați ș Ferrante și Sigismondo. Dintre toți, Isabella era favorita.

Isabella d'Este by Leonardo Da Vinci
Black and red chalk, yellow pastel chalk on paper




În 1479, anul nașterii lui Ferrante , Isabella călătorește la Napoli cu mama ei. Când mama sa se întoarce la Ferrara, Isabella o însoțește în timp ce ceilalți copii rămân cu bunicul lor timp de 8 ani. Pe timpul acestei călătorii Isabella a deprins arta diplomației și a guvernării.
Isabella era dotată intelectual , precoce încă din copilărie și a primit o educație excelentă. Ca și copil , a studiat istoria romană și a învățat repede să traducă din greacă și latină, ultima devenind limba ei preferată. Datorită intelectului său extraordinar, adesea discuta despre clasici și afaceri de Stat cu ambasadori. Mai mult, se cunoștea personal cu pictori, muzicieni, scriitori și învățații care trăiau la și pe lângă Curte.Putea să recite din Virgil și Terence [Publius Terentius Afer (195/185–159 BC)] pe dinafară. Isabella era o talentată cântăreață și muziciană și a învățat să cânte la lăută cu faimosul muzician Giovanni Angelo Testagrossa
Reinassance Lute
 Pe lângă toate aceste realizări admirabile, a fost și un inovator în materie de dans, fiind învățată de Ambrogio, un profesor evreu de dans. Este descrisă ca fiind atrăgătoare fizică, deși puțin plinuță, dar poseda ”niște ochi foarte expresivi” și era ”plină de grație” 

Beatrice D'este 1475-1497 sora Isabellei


În 1480, la vârsta de 6 ani, Isabella a fost logodită cu Gianfrancesco, moștenitorul Marchizului de Mantua.  Deși nu era frumos, Isabella îl admira pentru puterea și curajul său și ea îl considera a fi un gentleman. După primele lor întălniri, ea descoperă că îi face plăcere să fie în preajma lui și își petrece următorii ani cunoscându-l mai bine și pregătindu-se să devină Marchiză de Mantua. Pe perioada cât a fost curtată de el, Isabella i-a păstrat scrisorile, poeziile și sonetele primite cadou.


Zece ani mai târziu , la 11 februarie 1490, la vârsta de 16 ani , se căsătorește cu Francesco Gonzaga care devenise de acum Marchiz. Isabella devine Marchiză pe fondul aclamării populare. În afară de a fi marchiz, Francesco era deasemena căpitan al Armatelor Republicii Venețiene. Ea a adus ca zestre suma de 3000 de ducați, pe lângă bijuterii si argintării. Înaintea banchetului magnific care a urmat ceremoniei de nuntă, Isabella a călărit pe străzile orașului Ferrara pe un cal decorat cu pietre scumpe și aur. 



Cast bronze medal of Isabella d'Este, Marchioness of Mantua, by Gian Cristoforo Romano


Cei doi se cunolteau de ani zile, admirașia lor s-a transformat în iubire. Mariajul a făcut-ope Isabella să înflorească. La momentul căsătoriei , Isabella era drăguță, slabă, grațioasă și foarte elegantă. Părul ei lung și frumos era vopsit în blond palid și ochii ei ”căprui cum e conul de brad toamna, mereu zâmbitori”.

Francesco, în calitatea lui de căpitan general al Armatelor Venețiene trebuia să plece mereu la Veneția pentru conferințe lăsând-o pe Isabella singură la Mantua, în vechiul palatul La Reggia ce aparținea familiei Gonzagas. Nu îi lipsea compania pentru că îsi petrecea timpul cu mama și sora ei Beatrice ; și după ce a întâlnit-o pe Elisabetta Gonzaga , cumnata ei în vârstă de 18 ani, cele două au devenit prietene bune. Citeau cărți, mergeau la țară impreună. Odată au mers până la Lacul Garda în absența lui Francesco,mai târziu au călătorit până la Veneția Au corespondat continuu până la moartea Elisabettei în 1526.
La 4 ani de la căsătorie, în decembrie 1493, Isabella dă naștere primului copil din cei 8 pe care îi va naște ; o fiică, Eleonora, pe care o vor striga pe scurt , Leonora.
Portrait of Eleonora Gonzaga della Rovere, 1536-7

Isabella și Francesco au avut 8 copii:
Federico II Gonzaga1st Duca di Mantova &  Margherita Paleologa
  • Livia Gonzaga (1501 – Ianuarie 1508).
  • Ippolita Gonzaga (13 Noiembrie 1503 – 16 Martie 1570), călugăriță.
  • Ercole Gonzaga (23 Noiembrie 1505 – 2 Martie 1563), Cardinal, Episcop de Mantua.
Ercole Gonzaga

  • Ferrante Gonzaga (28 Ianuarie 1507 – 15 Noiembrie 1557), un condottiero (liderul unei armate de mercenari); căsătorit cu  Isabella di Capua, cu care a avut copii.
  • Paola Gonzaga (August 1508–1569), călugăriță.
Gian Cristoforo Romano. Isabella d'Este. 1498.
La un an după căsătoria ei, fratele ei , Alfonso , este căsătorit cu faimoasa Lucrezia Borgia, în 1502, care devine amanta lui Francesco. Isabella dădea atunci naștere fiicei Ippolita și a rămas însărcinată pe toata perioada lungii și pasionalei aventuri dintr Francesco și Lucrezia care era mai mult sexuală decât romantică. Lucrezia îi arătase prietenie și  o complimentase pe Isabella, dar ea a ignorat-o rece și cu dispreț. De cum a pus piciorul în Ferrara ca viitoare mireasă a lui Alfonso , deși a fost gazda ceremoniei de căsătorie , Isabella a considerat-o o rivală. Aventura lui Francesco cu Lucrezia a cărei frumusețe era faimoasă, i-a cauzat Isabellei multă suferința emoșională și gelozie. Legătura lor s-a încheiat după ce el a contractat sifilis ca urmare a mersului la prostituate.
The drawing for an intended portrait of Isabella d’Este (1474-1539) by Leonardo da Vinci, and one of the two portraits of her by Titian. The painting of Francesco II Gonzaga (1466-1519), her husband, is displayed in the Ambras Castle near Innsbruck in Austria

Isabella a jucat un rol important în Mantua în vreme de nevoie.Când soțul ei a fost capturat în 1509 și ținut ostatic în Veneția, a luat controlul forțelor militare din Mantua și i-a ținut pe invadatori pe loc până în 1512. În același an, 1512, a fost gazda Congresului din Mantua care s-a ținut pentru a rezolva problemele dintre Florența și Milano. Ca și conducătoare, s-a dovedit a fi mai hotărâtă și competentă decât soțul ei. Când , la întoarcere, soțul ei a luat la cunoștință despre asta , Franceso a fost furios și umilit pentru că a fost depășit de soția lui ce a dovedit superioritate politică și abilitate. Asta a cauzat irevocabil mariajului lor. Drept urmare, Isabelle a început să călătorească libera și independentă până la moartea lui în 19 martie 1519. După moartea soțului , Isabella a condus Mantua ca regentă în numele fiului ei , Federico. Ea începe să joace un rol tot mai important în politica Italiei, consolidând poziția Mantuei. A fost instrumentul care promova Mantua la poziția de DUCAT, lucru obținut odată cu diplomatica căsătorie a fiului ei. Tot ea a obținut titlul de Cardinal pentru fiul ei, Ercole. A arătat abilitate politică în negocierile cu Cesare Borgia care îl deposedase pe Guidobaldo da Montefeltro, duce de Urbino - soțul cumnatei sale și bunei sale prietene, Elisabetta Gonzaga în 1502.

Pe perioada căsătoriei și pe perioada regenței sale, atunci când nu conducea afaceri de Stat, Isabella prefera să își petreacă timpul liber implicându-se în activități culturale. Citea , scria scrisori și cânta la lăută. Asta îi plăcea așa mult incât în curând a dorit să experimenteze toate instrumentele muzicale nou apărute. Isabella era și colecționară de artă, sponsoriza filozofi, poeți și pictori ca Titzian, Raphael , Giovanni Bellini și Leonardo Da Vinci. I-a cerut în mod repetat lui Da Vinci să o picteze, dar acesta a făcut doar o schița în creion. I s-a plâns lui Leonado, într-o scrisoare, ca soțul ei a dat schița și i-acerut o alta , dar cererea nu i-a fost îndelinită.Cererile ei de pictură pe orice subiect au fost deasemenea ignorate.
Portrait by Rubens

Fiind un lider în materie de modă, ea comanda cele mai fine materiale, incluzând blănuri , dar și cele mai noi parfumuri distilate născocite de ea și pe care le făcea cadou. Stilul ei simplu, cu pălărioare băiețești contrastând cu rochiile bogat brodate cu decolteuri extrem de adânci până spre sfârcuri, au fost imitate de Curtea italiană și franceză.



Anne de Brttany, soția consoartă a regelui Louis XII adesea a copiat-o pe Isabella care avea și o păpușă făcută după chipul ei și care era etalon în lumea modei a timpului.



Isabella s-a întâlnit cu regele francez la Mantua în 1500 într-o misiune diplomatică de succes
încercând să protejeze orașul de o invazie a armatei franceze. Laouis a fost impresionat de personalitatea ei atrăgătoare și inteligența ei sclipitoare.
În acest timp, armata lui Louis invada Milanul, iar ea a oferit azil refugiaților , inclusiv Ceciliei Gallerani, rafinata amantă a soțului surorii ei , Beatrice, Ludovic Sforza, duce de Milan care a fost nevoit să își părăsească ducatul pe timpul ocupației franceze. Isabella i-a prezentat-o pe Cecilia regelui Louis , descriind-o a fi ”o doamnă cu șarm și rare calități”



Ca văduvă la 45 ani, Isabella a devenit ”un devotat on de stat”. Poziția sa de marchiză solicita o atenție deosebită, de aceea i s-a cerut să facă față problemelor cu care se confruntau conducătorii orașelor-stat. Pentru a îmbunătăți viața concetățenilor săi , ea a studiat arhitectura, agricultura și industria și a urmat principiile conducătorilor lui Niccolò Machiavelli pe care le-a prezentat în cartea ”Prințul”. 
In schimb, oamenii din Mantua au iubit-o și respectat-o.

Isabella a părăsit Mantua pentru Roma în 1527. Ea a fost de fața la faimosul atac al Romei din 1527 , in luna mai. Își transformă casa în azil pentru 2000 de persoane care se refugia din fața gărzilor imperiale. Casa Isabellei a fost una din puținele neatatcate pentru că fiul ei era membru al armatei atacatoare. Când a părăsit orașul , a reuțit să obțină liberă trecere pentru toți cei care își găsiseră adăpost în casa ei.

După ce Roma s-a restabilizat, pleacă din oraș și se întoarce la Mantua pe care îl transformă în centru cultural, unde deschide școli pentru fete și își transformă apartamentele ducale în muzeu cu cele mai fine obiecte de artă. Dar asta nu era suficient pentru Isabella, așa că s-a întors în politică , guvernând Solarolo din provincia Romagna până la moartea ei la 13 febr.1539.
Portrait of Isabella d'Este by Andrea del Verrocchio

Pe timpul vieții și după moartea sa, poeți , Papi și oameni de Stat au adus tribut Isabellei. Papa Leo al-X-lea a invitat-o să îl trateze cu aceeași prietenie cu care îți tratezi fratele”. Secretarul papal Pietro Bembo (învățat italian, poet, teoretician literar, membru al Cavalerilor Ospitalieri și cardinal) o descrie ca fiind ”una din cele mai înțelepte și norocoase femei” , în timp ce poetul Ariosto o numește ”liberala și mărinimoasa Isabella”. Autorul Matteo Bandello scrie că ”avea supremație între femei” și diplomatul  Niccolò da Correggio o numește ”Prima Doamnă a Lumii”
Isabelle d’Este, vers 1499, Léonard de Vinci. Paris, musée du Louvre


Mahidevran  Gülbahar Sultan

circa 1500 - 3 February 1581

a fost Haseki Sultan  (titlul de concubină în Imperiul Otoman, mai exact mamă de prinț. Ea era a doua cea mai puternică femeie din harem, după Valide Sultan)




(pronunția în turcă: [ˌmaːhidevˈɾan ɟylbaˈhaɾ]Ottoman Turkishماه دوران)

înseamnă "cea mereu frumoasă", "cea a cărei frumusețe nu pălește niciodată" sau "frumusețea timpurilor" Un alt sens al numelui ei este "Moon of Furtune"
Mahidevran Sultan Sitting in her room 

Soliman a fost cel care i-a pus numele de Mahidevran Gülbahar, în care gül înseamnă 'trandafir' și  bahar  'primăvară' în turcă.


Există puține date despre viața lui Mahidevran. Soliman era incă  şehzade (prinț otoman) și guvernator în Manisa când ea l-a născut pe primul lui copil, Mustafa, în 1515. Când Selim I a murit în 1520, Soliman se mută la Istanbul, capitala Imperiului otoman, împreună cu familia pentru a fi înscăunat.

În haremul din Istanbul ea are un rival foarte influent , pe Hürrem, cea care se va dovedi a fi consoarta favorită și soție legală. Hürrem îi naște un fiu , pe Mehmet , în 1521 (care va muri în 1543) și apoi pe Selim (viitorul sultan Selim al-II-lea) în 1524 distrugând statutul lui Mahivedran de mamă a singurlui fiu al sultanului. Rivalitatea celor două a fost ținută în frâu de Ayse Hafsa Sultan ,mama lui Soliman, dar după moartea ei în 1534, rivalitatea devine și mai evidentă. Situația se agravează când Mahidevran o bate strașnic pe Hürrem, fapt care îl mânie pe sultan și o exilează pe Mahidevran împreună cu fiul ei. 

Conform tradiției turce, toți prinții lucrau ca guvernatori de provincii (Sanjak-bey) ca parte din instrucția lor. Mustafa a fost trimis la Amasya și Mahidevran l-a însoțit.

Spre finalul lungii domnii a lui Soliman, rivalitatea dintre fiii lui devine evidentă. Hürrem și Marele Vizir Rüstem Pașa l-au întors pe sultan împotriva lui Mustafam , acesta fiind acuzat de tulburări în Imperiu. Pe timpul campaniei împotriva dinastiei Safavizilor în 1553, Soliman ordonă execuția lui Mustafa.



Mulți ani după execuția fiului ei , Mahidevran duce o viață agitată, plină de neajunsuri. Se mută la Bursa unde se afla mormântul fiului său, dar trăiește în sărăcie pentru că nu avea un venit propriu. Ultimii ani ai săi însă se schimbă pentru că Selin al -II-lea , fiul lui Hürrem, devine sultan în 1566 și îi acordă o rentă. Moare în 1581.



Sultans and Valide Sultans of the 16th and 17th Centuries
SELIM I      Sultan, with dates of reign
Nurbanu      Valide Sultan, with dates of office
====           Tie of concubinage
====m        Tie of concubinage followed by marriage
                                       SELIM I  ======= Hafsa
                                      1512-1520       |    1520-1534
                                                              |
                                                              |
                Gülbehar (or Mahidevran) ======= SÜLEYMAN I ========= m Hürrem
                                            |     1520-1566
                                            |                 |
                   |-----------------------/       |
                   |                 |-----|-------|------|--------|
                   |                 |        |          |         |            |
                Mustafa        Mehmed  Mihrimah   |   Bayezid  Cihangir
                                                   |
                                                   |
                                                   |
                                Nurbanu ======= m SELIM  II
                               1574-1583   |       (?) 1566-1574
                                                   |
                                                   |

                                                   |
                   |-----------|-----------|---------|------------|
                   |                |                 |             |                  |
  Safiye ======= MURAD III  Ismihan       Sah    Gevherhan      Fatma
 1595-1603  |       1574-1595
                   |
                  |
   |--------|--------|---------------------------|
   |            |            |                                        |
  Ayse    Fatma   Mahmud           ? ======= Mehmed III ======= Handan
                              1617-1618 |    1595-1603     |   1603-1605
                                                |           |
            |---------------------------|     |
            |                                              |
        Mustafa I                         Kösem ======= AHMED I ======= Mahfiruz
        1617-1618                         1623-1651     |   1603-1617   |
        1622-1623                                   |                |
                                                            |                |
          |--------|-------|------|-------|---------|               |
          |            |          |         |           |              |               |
       MURAD IV   Ayse   Fatma  Handan  Kasim       |            OSMAN II
      1623-1640                                     |            1618-1622
                                                           |
                                     |--------------|
                                     |
                  Türkhan ======= IBRAHIM I ======= Dilasub ======= Muazzez
                 1651-1683   |            1640-1648          |   1687-1689   |
                                     |                                        |                       |
           Gülnüs ======= MEHMED IV         SÜLEYMAN II      AHMED II
          1695-1715  |           1648-1687                1687-1691             1691-1695
                            |
             |-------|-------|
             |                     |
         MUSTAFA II      AHMED III
          1695-1703       1703-1730


No comments:

Post a Comment